Ovidiu Scridon – Printre Flori și pe Sub Tei

Într-o zi cu cer senin,
cu Soare și vânt puțin,
mă plimbam tăcut pe-alei,
printre flori și pe sub tei.
Și-n priveliștea frumoasă,
vrând să mă întorc spre casă,
mândru și cu pași vioi,
am zărit doi ochi frumoși.
Inima-a început să bată,
și privindu-mă blocată,
ne-am îndrăgostit lulea,
ea de mine, eu de ea.
Ce s-a întâmplat pe urmă,
zilnic eram împreună,
și ne simțeam foarte bine,
eu cu ea și ea cu mine.
Și-ntr-o zi cu cer senin,
cu vânt și Soare puțin,
frumoasa cu chip de vis,
pe veci ochii i-a închis.
Gura ei, dulce frăguță,
ochii vii, fața-i drăguță,
mă urmăresc și acum,
și-o aștept pe-același drum.
Printre flori și pe sub tei,
pe tăcutele alei,
singur cu gându-mi pustiu,
am rămas, de ce nu știu.
Și-ntr-o zi cu cer senin,
cu Soare și vânt puțin,
mă plimbam tăcut pe-alei,
printre flori și pe sub tei.