Stau plictisit în camera mea, astăzi e duminică și plouă deja.
Timpul mi-l pierd, n-am nimic de făcut, viața mea n-are viitor sau trecut.
Nimic nu se întâmplă. De ce oare!
Ies cu mașina, alerg printre gropi, plouă cu minciună, polițiști și popi.
Coloane oficiale iar mă depășesc, mă simt foarte singur, prea mult nefiresc.
Nimic nu se întâmplă, de ce oare!?
Mă-ntreb de ce, te-ntreb de ce pe strada noastră nu răsare soarele
Și avem un gust amar ca lămâia din pahar?
Mă uit în sus, mă uit în jos, mă uit la viitorul luminos,
La oamenii ce par verzi ca lămâia din pahar..
La la did a da..
Stau răstignit fără putere, tot aștept o ploaie să mă ude la piele,
Dar norii negri-mi umplu inima, sună-tobosit, să dorm aș vrea.
Nimic nu se întâmplă, de ce oare!?
Indiferența asta văd în jur, Incompetența și comportament imatur.
Toți stăm în casă, toți niște momâi, amărâți și galbeni ca niște lămâi.
Hai să mergem toți în stradă și ploaia va sta, hai să se întâmple o dată ceva
Și vremea să se schimbe. Ce-ar fi oare!?
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dezamăgire și apatie față de realitatea înconjurătoare. Naratorul se simte blocat într-o rutină monotonă, observând indiferența și incompetența din jur, și tânjește după o schimbare, o ieșire din această stare de amorțeală.