Era la vremea nopții și era singur.
Și zări departe zidurile unei cetăți rotunde și se îndreptă către cetate.
Și când se apropie de ea, auzi înlăuntrul cetății tropăitul picioarelor bucuriei, și
râsul gurii bucuriei și zgomotul mare a numeroase lăute. Și a bătut în porți și unii dintre
paznici i-au deschis.
Și a văzut o casă ce era din marmură și avea frumoase coloane de marmură în fața
ei. De coloane atârnau ghirlande, și înăuntru și în afară erau făclii de cedru. Și a intrat în
casă.
Și când a trecut prin sala de calcedoniu și prin sala de jasp și a ajuns în lunga sală
de petreceri, a văzut întins pe un culcuș de purpură marină pe cineva al cărui păr era
încununat cu trandafiri roșii și ale cărui buze erau roșii de vin.
Și merse în spatele său și îl atinse pe umăr și îi spuse: ‘De ce trăiești astfel?’
Și tânărul se întoarse către el și îl recunoscu, și îi răspunse zicând: ‘Păi, odinioară
am fost lepros, și tu m-ai tămăduit. Cum să trăiesc altfel acum?’
Iar El ieși din casă și umblă iarăși pe stradă.
Și după puțin timp, văzu pe careva al cărei chip și veșmânt erau boite și ale cărei
picioare erau încălțate cu perle. Și în urmă-i venea, încet ca un vânător, un tânăr care
purta o mantie în două culori. Acum fața femeii era precum fața frumoasă a unui idol, iar
ochii tânărului străluceau de poftă desfrânată.
Iar El îi urmă cu grabă și atinse mâna tânărului și-i zise: ‘De ce privești la această
femeie în felul ăsta?’
Iar tânărul se întoarse pe loc și Îl recunoscu și spuse: ‘Păi am fost orb cândva, și
mi-ai dat vederea. La ce altceva trebuie să mă uit?’
Și El alergă înainte și atinse veșmântul boit al femeii și îi vorbi: ‘Nu există nici un
alt fel de a umbla decât în calea păcatului?’
Iar femeia se întoarse spre El și Îl recunoscu, și râse și zise: ‘Păi, Tu mi-ai iertat
păcatele, iar calea aceasta este o cale plăcută.’
Și El ieși din cetate.
Și când a ieșit din cetate, văzu șezând la margine de drum un tânăr care plângea.
Și se îndreptă către el și îi atinse pletele lungi ondulate și îi spuse: ‘De ce plângi?’
Iar tânărul își ridică privirile și Îl recunoscu și Îi dădu răspuns: ‘Păi, cândva am
fost mort și Tu m-ai ridicat din morți. Ce altceva să fac decât să plâng?’
Sensul versurilor
Piesa explorează paradoxul intervenției divine. Oamenii vindecați și iertați continuă să aleagă căi discutabile, argumentând că nu fac decât să se bucure de darurile primite, lăsând o urmă de tristețe și întrebare asupra sensului faptelor bune.