N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit.
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără alt bagaj decât refrenul
Semnalului de alarmă din perete!
Dar n-am putut călători-mpreună,
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună-
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!
Și-atâta tot! Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu „fapt divers”, ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație care nu a avut șansa să se dezvolte, sfârșind brusc și lăsând în urmă doar un sentiment de regret și dezamăgire. Metaforele cu trenul și furtuna subliniază fragilitatea și efemeritatea legăturii dintre cei doi.