Omy – Poveste de Dragoste (Final Trist)

Totul a început într-o zi frumoasă de vară,
Atunci când ea ieșise la o plimbare pe afară.
Văzuse un băiat de care chiar nu știa
Că se va îndrăgosti, începând astfel povestea.
El s-a apropiat de ea, spunându-i simplu: „Bună!”
Și de-atunci fata-a știut că ei vor fi împreună,
Că vor avea o relație și poate că peste ani
Își vor aminti cum s-au întâlnit, cum se țineau de mâini.
Băiatul i-a cerut timid dacă vrea să îl însoțească
La o plimbare liniștită, că are ceva să-i vorbească.
Și în timpul plimbării, băiatul se opri pe loc,
Trase aer în piept cu putere și îi spuse dintr-un foc:
„Mi-ai plăcut de prima oară când te-am cunoscut,
M-am îndrăgostit de tine imediat ce te-am văzut.
Și dacă nu vei fi lângă mine în fiecare zi,
Crede-mă, îți spun sincer, că eu încet voi muri.”
Atunci fata îl privi printre lacrimi de fericire,
Îl strânse tare în brațe, evident visând la nemurire.
Îl sărută cu foc pe îngerul ce îl îmbrățișa
Și brusc, atunci pe loc, amândoi au simțit iubirea.
Și din acel moment a început povestea aceea
Care aduce și fericire, dar aduce și durerea.
E atât de frumos cu cineva să vă iubiți,
Dar e de zece ori mai rău atunci când vă despărțiți.
Parcă întreaga lume peste tine se prăbușește,
Parcă simți că nici Domnul nu-ți vorbește,
Parcă vezi că ceva, ceva nu-i bine,
Parcă toți, toți au ceva cu tine.

Relatia lor decurgea, perfect se poate spune,
Se iubeau, știau unul pe altul să se-ndrume.
Nu credeau în bârfe, aveau încredere între ei,
Aveau vise mari, pe foaie multe idei.
Dar ca în orice relație, trebuie să se sfârșească,
Ca în orice vis, din care trebuie să se trezească,
Venise clipa atunci când relația lor
Se sfârșise, nu mai avea un viitor.
Într-o zi însorită, când se plimbau pe stradă,
Amândoi erau tăcuți, parcă evitau să se vadă.
Atunci fata îl opri, cum se oprise el la început,
Și-i spuse că-a lor relație e de domeniul unui trecut.
Atunci băiatul brusc începuse să plângă,
Deoarece un an jumate nu a trecut în fugă.
Atât a durat o relație frumoasă ca a lor,
O relație care-acum nu mai are viitor.
Și băiatul fuge spre cealaltă parte de stradă,
Dar nu vede o mașină, sau nu vrea să o vadă,
Și atunci mașina îl izbește cu putere,
Doctorii-l resuscitează, dar în cele din urmă piere.
Atunci fata distrusă, simțindu-se vinovată,
Merg deasupra unui pod și se aruncă în apă.
Și în timp ce-a căzut, mai privi o dată cerul
Și își cere iertare că și-a ucis îngerul.