Omy – Aripi de Robot

Tot ce spun, indiferent că-i cuvânt ușor sau greu,
Spui direct din măruntaiele sufletului meu,
Și sincer mi-aș dori să am sufletul de piatră,
Doar atunci când sufăr,
Și eu sufăr des, că suferința iartă.
Să știi că timpul nu te-așteaptă, indiferent ce faci,
Că eu am pierdut tot, de la bani, la prieteni dragi.
Și sunt momente când îmi doresc să am mintea trează,
Dar dimineața-i grea, de-asta prefer să mă trezesc la amiază.
Vreau o pauză, să evadez,
De când tot ce iubesc s-a transformat în tot ce detest.
Și nu mai pot să privesc nici măcar în ochii mei,
De când ochii mei seamănă prea mult cu ochii ei.
Cum poate fi atât de rece primul fulg de nea,
Pentru că femei ca ea îmi scurtcircuitează inima,
Că știi și tu acum că viața mea,
E grea fără tine, ca dimineața fără cafea.
Plutesc încet acum, printre mii de stele,
Mii de stele ce reprezintă gândurile mele,
Gânduri grele, îmbrăcate-n amintiri sobre,
Că amintirile îmi bubuie-n cap ca un set de tobe.
Plutesc încet acum, printre mii de stele,
Mii de stele ce reprezintă gândurile mele,
Gânduri grele, îmbrăcate-n amintiri sobre,
Că amintirile îmi bubuie-n cap ca un set de tobe.
Miroase-n jurul meu a iubire și narcise,
Dar sufletul meu să știi că miroase a putregai de vise.
Am tălpile încinse, la cât am mers prin ea desculț,
Fiindcă n-ai știut să mă asculți.
Am ajuns odată să te iubesc ca nebunul,
De parcă Cupidon a tras în mine cu tunul.
BUM! BUM!
Așa-mi bubuie capul,
La fel ca toate păcatele care mă duc fix la dracu’,
Că am făcut pactul, nu-l mai pot da-napoi,
Mi-am vândut sufletul doar ca să pot să gust din ochii tăi,
Dar ochii tăi sunt răi, ascund vorbe difuze,
Ce se scurg pe buze-n volbura a mii de scuze.
Sunt bolnav!
Și betiv de sentimente,
Încât dacă mă-njunghii, din mine țâșnesc regrete.
Țâșnesc iubiri bete care nu știu dacă mai dor,
Că am pierdut noțiunea timpului, admirând un nor.

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea unei iubiri pierdute și regretele profunde ale naratorului. El se simte bolnav de sentimente și bântuit de amintiri, incapabil să scape de trecut și de impactul negativ al relației.

Lasă un comentariu