Yo, e 2015! 15 ani! Îți vine să crezi? Ya!
Oficial, totu’ a-nceput cu Raparta prin 2000
Ne-am strâns deodată brigada de patru copii
Setați pe poezii alternative, stilul ni-l cream
Se poate spune că fiind băieți, cu trei eram!
Da’ nu eram ca alții! Când ne-ntâlneam adesea
În loc de bere făceam chetă să mai tragem câte-o piesă
Și ne făceam planuri, visam să facem un show
Underground mereu, ne sfătuiam iarna la metrou
Așa l-am întâlnit pe raku, și-i mulțumesc mult
Ne-a ajutat cu sfaturi, și multe le-am prins abia după ce-am crescut.
Era deja 2001, intrasem pe frecvență
Și terminasem câteva caiete, deja aveam ceva experiență
Ne-am făcut și studio-n casă, printre primele de-acest gen
«C+OAIE Records» era numele, și tare ne mândream cu el
Trăgeam piese peste piese, voiam să facem album
Scriam incontinuu, simțeam că-i un început bun de drum.
2002: Băieții știau că sunt tare p-off the dome
Și m-au împins s-ajung în față la modu’: «Hai, du-te, Gnom!»
Am fost ales să reprezint la microfon
Poți spune că «În Mediul Vitreg» eram «Secretul din Atom»!
Atunci a fost un battle legendar pentru rap-ul românesc
Și generațiile de-atunci știu despre ce vorbesc
Aveam șansa s-o dau tare, și am dat-o tare și groasă
Nu era diferență de rasă
Ci «Diferența De Clasă»!
În fine: bătăi, înjurături și suspine
Și problema mea era că pe-acolo nu prea cunoșteam pe nimeni
Costel a fost Fratele ce-a garantat pentru mine, de fapt
Și dau cu pace pentru Brugner și Kombat că s-au băgat!
Battle-ul avusese ecou, da’ nu-l puteam auzi încă
O perioadă am avut probleme cu urechea stângă
Eram forumist pe ACHH
Abia era netu-n peisaj
Pe la NetCafe-uri prin oraș
Mă trezesc cu un mesaj:
Era K-Gula, să-i dea Dumnezeu sănătate multă de tot!
Auzise de mine, și vroia să vadă ce pot
M-a chemat la studio la UrbanRecords
Eram atât de emoționat și panicat, la modu’: «Gnom, ai grijă cum te porți!»
Mi-aduc aminte că era ziua lui, s-a dus să ia o bere, ceva
A fost la modu’: «Pleci 10 minute. Scrie și tu ceva!»
Am simțit că-i momentu’, și am scris o piesă întreagă
Trei strofe: când s-a-ntors, lui K-Gula nu-i venea să creadă!
Așa am făcut primii pași s-ajung acolo
Și vroiam să continui cu trupa, nu eram pregătit să fac ceva solo
Numai că din patru, ușor-ușor au rămas doar doi
Și-n cartea asta a-nceput un nou capitol pentru noi!.
2003: Eram deja pe site la Urban ca trupă
Începusem să lucrăm la un album care o să rupă
Gura târgului, până-i cad dinții!
Și eram înconjurați de rapperi vechi, ne-ncercau noi ambiții..
Am ciulit urechea ca un lup
La orice vorbă de duh
La cum se face un loop
Și cum se taie un sample brut..
Am avut de-nvățat de la toți artiștii Urban-ului
Și mă mândresc că «Trei puncte» a cam fost piesa anului!
Puneam fiecare sfat la loc sigur, și ce bine
C-aveam încăpățânarea aia de tanc, că eu știam mai bine
După ce le-am conștientizat, mi-au prins bine mereu
De-aia mulțumesc tuturor, de la Buton la părintele Deceneu!.
2004: Deja lucram cu Undoo
Auzisem câteva concerte valabile, explodase Expiratu’!
Trecusem de Club A, vroiam tot mai sus
După ce reușisem de câteva ori să umplem Twice-u’..
Ne-am concentrat ca șahiștii, și-am făcut o mutare bună
Am făcut un EP super șmecher într-o lună!
«Un buchet de flori», reprezintă și acum..
Atunci poate nu era cel mai tare, dar cred că era cel mai bun!.
2005: Și cumva Urban-u’ se pierde!
Parcă începuse să se veștejească tot ce se construise pe Proiectul Verde..
Subject delicat, și la o mare ciorbă
Cei mai mulți au plăcate, dar noi n-am suflat o vorbă!
Într-un final, am ajuns la MediaPro
Și dintr-o situație de c***, a devenit una maro..
Mi-aduc aminte ce mi-a zis Costel o dată:
«Facem greșeala asta acum, ca să n-o mai facem niciodată?»
«Rapartamentu’» a ieșit, și-i un album tare!
Și-n plus, experiența asta m-a-nvățat să am răbdare!
Am stat un an trist
E greu de descris:
Parcă mi-era silă de tot, dar cumva mai aveam poftă de scris..
2006: Probleme personale
Haos în buzunare
Mă lamentam mereu, și n-aveam nici chef de mâncare!
Albumu’ 2 a fost tras cu greu, și n-a ajuns să iasă vreodată
Am amânat «Raparta. Zile casnice» pentru altă dată..
2007: Începusem parcă să-mi revin
Tot uitasem cine sunt, și mai ales ce vreau să devin..
Dar am încercat să ne unim, și ne-am descurcat frumos:
Crescusem «Un buchet de cuvinte», un EP serios!.
2008: Eram cu munca, call-center la greu
Vindeam c***turi la telefon, mințind cu tupeu
Mai scriam, dar rar, în schimb făceam beat-uri
Era calmantul ideal când durea incredibil..
Cu Fratele am cam rupt legătura, în schimb
Am ajuns să-l cunosc pe Celălalt frate, mai tânăr un pic
Bagabonteli și hoinareli,
Haos și mahmureli..
Vorbeam despre rap des
Da-l făceam mai rar și-un pic altfel..
2009: Bag muncă nouă
Încep să simt că simt..
Încep să scriu și-ai dreptate să crezi tot ce zic!
În vară clachez mental acolo: Doctor Galagie..
În concediu medical scriu «Terapie»
A doua clacare-i dură, simt că nu mai pot, zau!
Doctorița mi-a spus că dac-o să se mai întâmple, va fi mult mai rău..
M-apuc și scriu «Demisia», tot în concediu medical
Și eu chiar mi-am dat-o! Am dat-o și virtual!.
Era 2010, și mă trezesc deodată
Într-o viață agitată,
Și toată lumea schimbată!
Încep să mă cunosc pe mine, și-ncep să m-accept
Încep să mă vindec, și reîncep să fac rap!.
2011: «Ai grijă să n-ai griji» la download gratuit
Cam 3000 de descărcări într-o noapte, deci a creat furtuni un pic..
Mă gândesc să dau un bonus pentru cei ce-l iau în original
Și mai fac unu-ntr-o lună, cu multe colaborări în prim plan
Un an agitat, mă simt ca la pândă
Încep să caut, să aflu, să știu ce se-ntâmplă
O iau razna un pic,
O iau razna un timp..
O altă etapă din campionat.. Tre’ să-nvăț să mă schimb!.
2012: Încep primele concerte prin țară
Cluburile Trambulina, lumea de-abia aștepta să sară!
Da’ banii sunt puțini, și asta dacă sunt
Mă bag din nou la muncă, cu rap-ul în gând..
Am crescut cu toții, Grădinița parc-are grupa nouă
Mă revăd cu Fratele, și-o punem de-o trupă nouă..
2013: Implicat în situație
Scoatem «Program de lucru», primul album Atelieredecreație!
Mă las din nou de muncă, în toamnă
Încep protestele cu Roșia Montană
Pe străzi, în fiecare noapte, mama nu putea să doarmă
Dezinformare-n mass media de parcă-s tâmpiți
Bagă frică-n părinți,
C-am fi hipsteri plătiți!
Cu prietena pe baricade, ne recucerim strada
Cu oamenii la vorbă, încep să-nțeleg cum sta treaba
Simt că-i momentu’ să scriu un album tematic de linia-ntâi
Așa a ieșit „Atenție la neatenție: Partea I”!.
2014: Iese „Limpede” – clipul,
Se duce viral tripul
Raperii noi-s la modul: E fain, dar cine-i tipul?
Mă-ncăpățânez să fac și continuarea-n mai
Lumea deja mă vede rapper social, dar tu ce credeai?.
2015: Iese „Atelieredecreatie – Ore suplimentare”
Un album clasic,
Ca un taxi într-o zi de vară
Cu aer condiționat,
Bine proporționat
Și pentru hateri cu acces restricționat!
Lucrez la albumul de față (!?), un album jucăuș
Diferite teme de rezolvat, dacă vrei să-l studiezi îndeajuns!
15 ani oficial, dau cu pace când trec..
Sper ca peste 15 să fac partea a doua la acest cântec!
Sensul versurilor
Piesa este o retrospectivă a primilor 15 ani din cariera artistului, începând cu formarea trupei și continuând cu evoluția, obstacolele întâmpinate și realizările obținute. Este o poveste despre perseverență, pasiune și dedicare față de muzica rap.