În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ți-ai pus-o în lanțuri de mâhnire.
Iar mintea ta și chipul ți le-ai îndoliat.
– Mă tot uimesc într-una: ”Ce ignorant ciudat! ”
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea unei persoane care și-a înlănțuit inima în suferință și și-a îndoliat mintea. Reflecția finală sugerează o uimire față de propria ignoranță sau față de ignoranța altora.