Floare pe munte crescui
Cu dorul la căpătâi
Floare de nu mă uita
De la Gorj la Izverna.
Anii mei cei mai frumoși
De la Izverna la Gorj.
Mai dă-mi Doamne anii în floare
De la Gorj până-n Ponoare
Potecile să mai sui
Cu dragostea mea dintâi
Treceam vale, treceam deal
La nedeie ne duceam.
Tot cu puiu meu de mână
Și cu doru la inimă
Acasă când ne întorceam
Flori de liliac purtam
Și pe deal și pe vâlcea
Numai luna ne știa.
Anii mei cei mai frumoși
De la Izverna la Gorj
Sensul versurilor
Cântecul evocă amintiri frumoase din trecut, legate de locurile natale și de o dragoste pierdută. Naratorul își amintește cu nostalgie de plimbările prin natură și de momentele petrecute alături de persoana iubită.