Pe drumuri ascunse, prin munți și prin văi,
Se-ntoarce acasă un călător pribeag.
Și noaptea atârnă pe umerii săi,
În lume-a plecat pe calul său pag.
Îl poartă-napoi sufletul însetat
Îl arde-n adânc ca un izvor nesecat.
Pe drum s-a oprit la o poartă, să ceară adăpost,
Căci de nopți întregi rătăcește fără nici un rost,
Veșmântul i-e rupt și calul e mort.
Se grăbește s-ajungă dincolo de ploi
Dar până atunci mai înfruntă furtuni și noroi,
Printre văpăi de fulgere de tunete,
E-un fulger și el, e-un tunet și el.
Mai este puțin și are s-ajungă
Zâmbește în gând și-și vede de drum
Și nu are nimeni curajul să-i spună,
Să-i spună că de-acolo să te-ntorci n-ai cum.
Dar el nu are de gând să se-ntoarcă.
Mai face un pas și iată-l a ajuns la poarta.
Și strigă vântului să se deschidă,
Și mantia-i de pe umeri se preschimbă în hlamidă,
Căci el e regele de dincolo de ploi.
Se grăbește s-ajungă dincolo de ploi
Dar până atunci mai înfruntă furtuni și noroi,
Printre văpăi de fulgere de tunete,
E-un fulger și el, e-un tunet și el.
Sensul versurilor
The song tells the story of a traveler on a difficult journey, facing storms and hardship. He is determined to reach his destination, a place beyond the rain, where he transforms into a king, suggesting a triumph over adversity and a rise to power.