Eu sunt mereu călătorul ce aripa grea a nopții
Îl prinde mereu în șah, gonind ca de ceasul morții.
Deschide-ți poarta și primește-mă
Deschide-ți brațele, iubește-mă
Deschide-ți visele, primește-mă
Închide ochii și visează-mă!
Eu nu caut decât alinarea ce sufletul meu o cere
Cu mâna ta rece pe frunte, alungă tăcuta durere.
Căci nimeni nu te-așteaptă azi în prag
Ucide-n tine visul ce ți-e drag
Sensul versurilor
Piesa descrie un călător obosit, urmărit de moarte, care caută alinare și acceptare. El imploră pe cineva să-l primească și să-i aline durerea, sugerând un sentiment de singurătate și disperare.