Octavian Goga – Nepotrivire

Am întâlnit-o ieri în cale,
Sus, la răscruci, lângă alun,
Nu ne-am văzut de ani de zile
Cu fata judelui Zăbun.
Drăguța mea de la podmol,
Din nopțile cu șezători,
Și-a pironit ochii-n pământ,
Posomorâți și visători.
I-am prins mânuța s-o alint,
Nedumerită se uita,
Drăguța mea de la podmol
Mi-a zis sfioasă „dumneata”.
Iar când am prins-o de mijloc
Și-am sărutat-o lung pe gură,
Mi s-a ascuns la piept și-a plâns:
„De ce te-ai dus la-nvățătură?..”

Sensul versurilor

Piesa descrie reîntâlnirea dintre doi foști iubiți, despărțiți de diferențele de statut social și de alegerile făcute în viață. Femeia regretă că bărbatul a plecat la studii, sugerând că acest lucru a creat o distanță ireconciliabilă între ei.

Lasă un comentariu