Ceahlăul.
Va fi-ntr-o zi de primăvară
Cu molcom zvon în zări albastre,
Când poate nimeni n-a mai plânge
Fărâmiţarea ţării noastre.
În negură de ani de zile
Se va fi scufundat Calvarul
Şi doar bătrânii de-or mai spune
Pe unde-a fost de mult hotarul..
Atunci se va urni deodată
Într-un cutremur toată firea
Şi-un chiot surd din depărtare
Va despica nemărginirea..
De peste graniţa cea nouă,
Ca o sălbatică urgie,
Strigând spre ţarina Moldovei,
Un munte s-a pornit să vie..
Şi va să-nsemne cronicarul
Atunci o zi vijelioasă,
Ceahlăul n-a rămas la duşmani,
Ceahlăul s-a întors acasă.
Chişinău, 1918
Sensul versurilor
Piesa exprimă speranța reîntregirii țării și dorința ca Ceahlăul, simbol al identității naționale, să revină acasă. Metaforic, muntele Ceahlău se întoarce în Moldova, simbolizând reunificarea teritoriilor românești.