Suntem în octombrie 2010,
Eu stau și povestesc, dacă nu-ți place, taci și trece.
Am să spun o poveste despre-un suflet de copil
Care privește peste tot, umil.
Sătul de certurile de-acasă și de tot,
Plânge în fiecare zi și zice că nu mai pot.
Ai lui au cam uitat de el și-a ieșit pe stradă,
A crescut de mic pe rap și n-a fost o pradă.
Când era mic, a plecat la cerșit,
Când a crescut, s-a apucat de șmenuit.
A visat să ajungă la facultate,
Dar a ajuns să doarmă la bloc în spate.
A visat să ajungă polițai,
Dar tot ce face e să doarmă în tramvai.
Se uită în poze și se vede altul,
Se regăsește din ce în ce mai mult în piesele lui Nimeni Altu’.
Se gândește la copilăria lui pierdută,
La sufletul de copil ce plutește pe o plută,
Într-o mare de alcool și de cafea
Și nu prea vrea să creadă realitatea.
Un suflet de copil nu moare niciodată,
Chiar dacă are tupeu și inima e moartă.
Un suflet rămâne mereu fericit,
Indiferent de viață și de cum a trăit.
Iar atunci când un suflet pare stins,
Înseamnă că omul acela nu mai are niciun vis.
Așa e el, îi place să tacă,
Vede pustii pe stradă, înghite și pleacă.
Și tot ce face e să se gândească
La ce-a făcut și la ce-a fost odată!
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui copil care a crescut pe străzi, confruntat cu greutăți și deziluzii. El își amintește cu nostalgie de copilăria pierdută și se refugiază în amintiri, încercând să-și păstreze sufletul curat într-o lume dură.