O. N. – Și Ce Dacă

Începutul s-a speriat de sfârșit
Fac întuneric într-o cameră luminată cu un chibrit
Dar e prea frig și îți șoptesc cât ești de minunată
Dar e prima dată când te văd schimbată.
Pierzi printre degete aerul răsfirat
Îți aduc aminte că amândoi am fi respirat
Pe faleza unor noi goi, am fi umplut cu zâmbete din noi
Și ce dacă am căzut printre flori
Am prins în palme culori și le-am aruncat peste ploi
Privești tulburată după un ochi ciudat ca într-o mască cu cască (?)
Dar iubirea lor nu e perfectă
Și parcă lumea e înceată
Dar nu îi reflectă cortina aplecată după altă marionetă
Și ridicată din pat îl vede îngropat în zăpadă
Dând din cap că s-a topit pentru ultima dată
Ecoul sculptat pe o pajiște albastră plină de flori
Parfumezi fiole la fiecare acord alungat din viol
Și visezi culori când nu dormi.
Apusul îți șoptește prostii
Visezi că zbori spre oftaturi vioi ce presară clipa
Sunt departe.
Fulgii argintii ignoră frica
Acum mâna mea îți lipsește
Lipește-ți obrajii de palma mea și privește cum fug
De lângă paharul cu apă lăsat gol pe verandă.
Ea îl sparge, el îl calcă
Stă în genunchi și pleacă
Simte că răsăritul din ochii lui în asfințitul ei se îneacă.
O să ne spunem adio, dar grăbit iese
Dorește măcar să îi mai pese
Ea îl iubește
Zâmbetul firav îi șoptește
Sunt simple iluzii
Alergăm prin frunze plini de confuzii
Sunt simple iluzii
Și ce dacă ne iubim
Suntem confuzi și tot noi ne rănim.
Nu îți cere iertare
Te-ai îndrăgostit
Acum timpul bate grăbit
Și parcă simt pe pereți cum se preling
Frânturi din gânduri pierdute în primele rânduri
Dar ei se iubesc
Și stilouri aiurite mâzgălesc grăbite
Prea profund pășesc
În plină noapte orbesc
Când fumul de țigară ne arată drumul de odinioară
Dar e briză rece și simți că e vară
Dar prin tristețe și trece valul
Curge din cer, pe brațele noastre se topește (?)
Muști din trandafir, dar nu clipește
Se privesc, dar nu îi vorbește
O sărut pe gât și zâmbind îmi mulțumește
Citește cărți fericite proiectate de diafilme învechite
Desenează inimioare, apoi le decupează
Pavează drumul cu mărgele
Cum îi scapără privirile după zilele din față
Prinse în panouri
El o învață să picteze tablouri
Prin lacrimi de crini o ferește de spini
Și o strigă din clipiri
Se înfiripă destule amintiri
Strabat îngândurați drumuri gri
O peliculă le șoptește poarta unei prostii (?)
Și îngheață, e frig când ridic capul
Să îi strig: Zăpada s-a topit
Au crezut că-i mint
Până la urmă ea își iese din minți
Știu că în seara asta tu mă minți
Ea aruncă cu cioburi sparte după el
Sunt doar clipe colorate
Vreau să mă iubești fără regret
Promit să fiu singurul tău defect.
O să ne spunem adio, dar grăbit iese
Dorește măcar să îi mai pese
Ea îl iubește
Zâmbetul firav îi șoptește
Sunt simple iluzii
Alergăm prin frunze plini de confuzii
Sunt simple iluzii
Și ce dacă ne iubim
Suntem confuzi și tot noi ne rănim.
O să ne spunem adio, dar grăbit iese
Dorește măcar să îi mai pese
Ea îl iubește
Zâmbetul firav îi șoptește
Sunt simple iluzii
Alergăm prin frunze plini de confuzii
Sunt simple iluzii
Și ce dacă ne iubim
Ne rănim și tot ne simțim.