[Intro]
Salut din nou, oameni dragi cu inimă bună!
Am găsit instrumentalul ăsta,
Și am zis că fac un mare păcat dacă nu pot oleacă gândurile mele pe el
…
Și sună cam așa:
Mi-aș dori în viața asta eu ca să fac numai bine
Să am un viitor plăcut și să iubesc ziua de mâine,
Dar, cu vicii costisitoare ca un prost mă mințeam
Aveam binele în față și ca orbul nu vedeam.
Mi-am dorit ca să am totul, chiar dacă avem puțin
Era lacom și în vene îmi curgea numai venin,
Până când în viața mea o minune a apărut
Am avut-o câțiva ani, și după ea a dispărut.
Mi-aș dori să am un umăr pe care să plâng
Cineva cu care să mă potrivesc gând la gând,
Abuzam de sentimente sincere ce mi s-au dat
Nu am mai putut să suport, și uite că a plecat.
Mi-aș dori să mă las de prostii, dar, nu am reușit
De vicii sunt dependent zilnic, am stat și m-am gândit:
„Că o viață am și oare chiar așa vreau să o trăiesc?
Îmi pasă de alții, dar, la mine nu prea mă gândesc.”.
Mi-am dorit să am credința și mereu să prigonesc
Tot răul ce ne înconjoară, dar, văd că nu reușesc,
Oameni ce schimbă privirea de la bunul Dumnezeu
„De ce să fac eu un bine? Când aș putea face rău.”.
Mi-aș dori ca oamenii să nu-și vândă sufletul lor
Dar, banul are putere pentru asta se omor
Milioane între ei, și plâng în ceruri chiar și sfinții,
Uităm să ne iubim și ne mândrim ca și scârbiții.
Mi-aș dori o lume nouă unde nu e suferință
Unde nu este falsitate, unde toți avem credința,
Unde pacea domină cât sclipește al nostru Soare
Mai am mult de visat, și oare „Cât să am răbdare?”.
Țineți minte, oameni buni că toți am primit un cadou
Viața noastră cea frumoasă, dar, abuzăm de ea zău,
Toți ne dorim o schimbare, din rău ca să facem bine
Dar mai întâi schimbarea aceasta începe cu tine.
Crucea ce o duci în spate îți reprezintă viața ta
Așa că ai grijă de dânsa nu îți bate joc de ea,
Pentru că alții au o cruce de aur, argint sau lemn
Dumnezeu ne dă să ducem atâta cât noi putem.
Mi-aș dori să port zilnic un zâmbet, și văd că-i posibil
Am credința cât un bob de orez, mă simt incredibil,
Când văd cât de multe se pot face când iubești cu foc
Roagă-te vreo cinci minute și n-ai să regreți deloc.
Așa că tu, prieten drag, mai ascultă-mă doar oleacă
Ține-ți mereu capul sus chiar dacă alții țI-l apleacă,
Zâmbește când dai de greu, mereu să ai în mintea ta:
cuvintele:
„Va fi bine
Că Dumnezeu e cu mine.”.
Yo!…
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a face bine, de a avea un viitor mai bun și de a găsi credința. Vorbește despre lupta cu viciile, importanța iubirii și a schimbării personale pentru a construi o lume mai bună, subliniind că schimbarea începe cu fiecare individ.