Dragul meu prieten de metal,
Mai ții minte când ne-am întâlnit întâia oară?
Erai de dimensiunile unei forfecuțe
Și la fel de gingaș.
Dragul meu prieten de metal,
Mai ții minte când am vorbit întâia oară?
Erai de dimensiunile unui bisturiu
Și la fel de curat.
Dragul meu prieten de metal,
Mai ții minte când ne-am sărutat întâia oară?
Erai de dimensiunile unui clește
Și la fel de tandru.
Dragul meu prieten de metal,
Mai ții minte când ne-am certat întâia oară?
Erai de dimensiunile unui macaz
Și la fel de frumos.
Neprețuit om de tinichea, slavă arhitectului tău.
Tăiat în unghiuri îndrăznețe ai sânge cu gust uman.
Podoabele-ți sunt nefolositoare dar iată cum copiii mei
Își plimbă magneții pe tine și tu le-ai zâmbi dacă-ai putea.
Deseori nu-ți găsești locul, știu, în lumea asta cu-atât de multe prize.
Eu vreau să nu uiți niciodată că-ți păstrez ascunse două baterii.
Asamblat de pianiști elvețieni, îmi citești la lumina ochilor.
Slavă arhitectului tău, neprețuit om de tinichea.
Dragului meu prieten de metal i-am tăiat mâinile și picioarele.
Mi-am făcut din ele gloanțe și din trupul lui un pistol.
Dacă nu te dai devin violent și-l scot din teacă,
Dacă nu te tai devine violent și-ncepe să tragă.
Tu nu mă cunoști. Taci! Că-ți cos buzele cu el,
Nu număr curioși, draci îl ascund: pus e pe cuier.
Mereu pregătit de războaie, chiar și cu un alt el;
Mai rău îngrădit de degetele mele, vioaie de altfel.
Dacă vrea un tont să-l mângâie el strănută plumb dar
Dacă vreau nu pot să-l opresc și-mi sărută tâmpla.
Shh, somn ușor.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă și obsesivă cu un prieten metaforic, un om de metal. Inițial o relație tandră, aceasta degenerează în violență și control, culminând cu transformarea prietenului într-o armă.