Te blestem să nu mai poată inima ta
Să-ntâlnească, să-nțeleagă dragostea
Nu, să nu mai poată..
Te blestem să simți florile încolțind,
Luna sus pe cer în noapte-ncet albind
Iar tu să n-o pricepi.
Te blestem lumina, soare, cântec, mângâieri
Să nu mai existe, să fie grele lungi tăceri.
Cerul să nu ningă, cerul să nu plouă
Pâinea caldă din cuptor să n-o poți frânge-n două.
Te blestem să mângâi colțul unei stele
Te blestem s-ajungi până la gândurile mele.
Nisipul fiind fierbinte, fir cu fir s-aduni
Linistea dorită să-ți fie-n văgăuni.
Cerul să nu ningă, cerul să nu plouă
Pâinea caldă din cuptor să n-o poți frânge-n două.
Florile să n-aibă mireasma ce ți-o dorești
Să nu-ți fie dragi piticii din povești.
Să nu mai pricepi ce-ți spune-un licurici
Să nu poți pătrunde nicicând în lumea celor mici.
Gândul despre tine, să nu fie de bine
Timpul să alerge, timpul să alerge.
Dar mă tem de blestem (2x)
Cerul să ningă, cerul să plouă
Pâinea caldă din cuptor să o poți frânge-n două.
Florile să aibă mireasma ce ți-o dorești
Și să-ți fie dragi piticii din povești.
(2x) :
Cerul să ningă, cerul să plouă
Pâinea caldă din cuptor să o poți frânge-n două
Toate visele să ți le-ndeplinești
Chiar dacă pe mine tu nu mă iubești.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un blestem aruncat asupra unei persoane iubite, dorindu-i să nu mai poată simți bucuriile simple ale vieții și să fie incapabilă să înțeleagă dragostea. Totuși, există o ambivalență, deoarece naratorul se teme de puterea blestemului, sugerând o luptă interioară între ură și iubire.