Dintr-un picur, doi şi trei,
Streaşina a prins polei.
Țurțuri lunguieţi, de gheaţă,
Strălucesc de dimineaţă.
Oana stă privind afară
Soarele de primăvară.
Barba gheţii străvezie
Scânteiază-n raza vie.
Când, deodată, jale-adâncă!
Țurțuru-ncepu să plângă.
Stropi de apă, limpezi, iată,
Cad din barba sa-ngheţată.
Oana, nu te întrista!
Noaptea, apa va-ngheţa
Şi, din picurii zglobii,
Mâine ţurţuri noi vor fi.
Sensul versurilor
The poem describes the beauty of icicles forming in winter and melting with the arrival of spring. It evokes a sense of wonder and a gentle sadness as the icicle melts, but also offers reassurance that new icicles will form again. It's a cyclical representation of nature's beauty and renewal.