Ieri am văzut fantastica luptă
dintre o femeie care iubea
și un bărbat care n-o iubea, și părul ei agitat
și gura ei, de albul dinților întreruptă.
Vorbea și vorbea, el tăcea, ea vorbea agitat,
lovind cu vorbe-n timpul revolut.
Nu-i răspundea nici un sunet de scut.
Timpul era total dezarmat.
Ea avea argumente, el nu avea,
el pleca spre o femeie străină;
el era de vină și străina era de vină,
și nevinovată era femeia care iubea.
Vorbele ei aveau o noblețe firească,
noroiul patimii lăsase doar aurul cast.
El își privea mâinile ca să nu o privească
și constata între ele un oarecare contrast.
A fost o fantastică luptă nedreaptă.
Aerul șuiera parcă păstrând în el
trecerea a o mie de săgeți neajunse la țel.
Totul în jur cădea mai jos cu o treaptă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă dramatică a unei dispute între o femeie care iubește și un bărbat care nu o mai iubește. Ea se luptă cu argumente, în timp ce el tace, pregătit să plece spre o altă femeie, evidențiind nedreptatea și suferința iubirii neîmpărtășite.