Zorii mă prind iar cântând
Ziua mă pierde râzând
Seara mă prinde flămând
Noaptea mă prinde visând
x2.
Mă tot plimb banii ăștia
Pe cărări prin multe zări
Îmi tot zic că banii ăștia
Aduc multe supărări
Și tot îi sparg să uit de toate
Iar o să fiu treaz la noapte
Și o ard de parcă asta mi-e munca
Săniuța fuge ca năluca
Și n-o să fiu iar acasă
O să întârzii vreun ceas
Plecat cu capul în nori
Cu dor de două culori
Verde, maro? Indigo
Încă sunt a lu’ generația problematica
Tot blamată de
Toată lumea asta antipatică.
Zorii mă prind iar cântând
Ziua mă pierde râzând
Seara mă prinde flămând
Noaptea mă prinde visând
x2.
Cu ochii deschiși la zile mai bune
Nopți calde pline de brume
Băi reci de parcă nu pleci
Și eu încă mai fug, tu încearcă să mergi
Când pășești nu ține cont de drum
Că la final toate se vor face scrum
Vin din fum și tu mă crezi nebun
Dar până la urmă toți o să fim nebuni
La ce bun să fiu robot oricum
? Papion, costum
Diplomat cu pantofi acum
La ce spun o să mă dea afară oricum
La ce bun să încerc să fiu mai bun
Într-o lume mai rea decât este acum
La ce bun mă tot întreb acum
Cu atâtea răbdări strânse în pumni.
Zorii mă prind iar cântând
Ziua mă pierde râzând
Seara mă prinde flămând
Noaptea mă prinde visând
x4
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a rutinei zilnice, amestecată cu o analiză a societății și a problemelor generației actuale. Vorbitorul își exprimă dorința de evadare și o oarecare deziluzie față de convențiile sociale.