Numește-mă demon, aseară am făcut un înger să plângă
A nu știu câta oară nu știu ce mi se întâmplă
Și încă mai visez când fumez și beau și vreau să ne fie bine
Dar simt că nu te mai pot ține lângă mine.
Și te înțeleg sau măcar încerc să mă prefac
Știu că te-ai săturat s-auzi mereu ”Îmi pare rău, n-o să mai fac! ”
Dar ăsta sunt, probabil așa o să fiu și peste ani
Știi bine că între mine și tine n-a fost niciodată vorba de bani.
Era doar vorba că într-o zi o să mă schimb și-o să mă maturizez
C-o să devin responsabil și c-o să încep să mă gândesc
la viitor, la sănătate, la muncă, la casă, la noi
La tot ce ne-a legat odată și la tot ce ne-am dorit amândoi
atât de mult. Nu-mi vine să cred cât timp a trecut
Prin câte am trecut și mai ales prin câte ai trecut
De când ne-am cunoscut mă întreb de ce destinul a decis să ne întâlnim
și apoi ne-a ucis fiecare vis făcându-ne să suferim?
De ce încă ne mai iubim? De ce mai spun ce spun acum și la ce bun
când las în urmă numai scrum și fum și tu pleci pe alt drum?
De ce n-am reușit să fiu ce mi-am dorit de mic să fiu?
De ce n-avem un fiu și mai ales de ce mai sunt încă viu?
Când știu că inima mea e a ta și că tu n-ai să mai fii a mea
Și mai ales când știu că n-o să pot iubi pe altcineva.
Aș vrea ca cineva să mă bage în mormânt, Doamne, dă-mi pământ
Dar promite-mi că n-o s-o mai văd niciodată plângând
Promite-mi că mă vei lăsa s-o văd chiar dacă ea n-o să mă vadă
Și fă-o, Doamne, te rog, să mai zâmbească încă o dată.
Mai dă-i o șansă, eu mi le-am risipit pe toate
Mai dă-i o viață, speranță și mie să îmi dai moarte
Ia-mi zilele blestemate și îngroapă-mi trupul adânc
Nu mă lăsa să plâng, ci dă-mi măcar trei motive să râd.
Și te rog, Doamne, foarte mult să mă mai lași din când în când
să-i mai ascult fumând pe frații Gonzales cântând că sunt
singura mea alinare atunci când inima mă doare
Și mă ustură limba de la atâtea cuvinte amare
și vorbe goale pe care le spun fără să mă gândesc
Că mă grăbesc și caut să las ceva cât timp mai trăiesc
Fiecare vers pe care îl spun acum îl spun direct
La fel ca fiecare pas pe care îl fac atunci când merg.
Singur, sunt sigur că așa mi-a fost scris
Mi-aș da toată familia la schimb pentru împlinirea unui vis
E trist și tu ești trist dacă mă asculți pe mine
Copile, fă ceva să îți fie măcar ție mai bine.
Și nu-ți fă griji dacă vei pierde tot ce-ai adunat o viață
Îți las un loc de veci lângă poeții morți, dar încă în viață
Învață să nu-ți păstrezi sufletul în gheață, ieși în față
Căci la sfârșit e doar un cimitir și multă ceață.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului pentru eșecul relației sale. El își recunoaște defectele și impactul negativ asupra partenerei, implorând iertare și sperând ca ea să găsească fericirea în altă parte, chiar și în absența lui.