1-2, 2-10..
Simte-o p-asta..
Înțelept ca un indian, înțeleg
că viața mi-a fost dată în dar
Să simt, să văd, să cânt, să râd
Să-ți las asta cât mai sunt pe Pământ.
Cuiva drag din familia mea
Îi mulțumesc că mi-a dat gena să iubesc muzica
Și știu că îmi bate la fel inima
Și sângele meu e tot de la ea.
De-asta dacă nu erai tu nu știu cum eram eu
Și te voi iubi mereu, bunico
Că m-ai învățat să scriu și să citesc
Să cânt.. îți mulțumesc pentru asta, bunico.
Că m-ai crescut, că mi-ai dat să mănânc
Că m-ai făcut să râd, bunico
Știi că n-o să uit și cât timp mai trăiesc
Zi de zi îți mulțumesc, te iubesc.
Știu un boxer, nu-i povestea oricui
Omul și-a făcut de toate doar cu mâna lui
Și dacă ești de modă veche și umblai prin București
Sigur l-ai întrebat vreodată: ”Jeane, ce gătești? ”
Sau la mare cu Aurică Andreescu
Sunt nepotul bucătarului șef Ion Popescu
Romanțe și radio, pistolari în Cișmigiu
Tot ce mi-ai scris atunci pe poze știu.
Țuică fiartă, casa părintească, Jupânești
Armată, război, ce-o vrea Tatăl Ceresc
Întors înapoi din noroi și din mers în fugă
Pentru o viață mai frumoasă cu o noapte mai lungă.
Muncă, havane, carne, banane
Doamne cochete, bacșișuri babane
Săli și saloane, familii regale
Ai pus ban pe ban și-ai scos un neam din foame.
Nu știu unul mai tare și-acum știi și tu
Eroul meu preferat e bunicul
Că m-a învățat să lupt, niciodată nu renunț
Pentru că știu asta de la bunicul.
Și-acum e timpul să-i mulțumesc pentru tot ce m-a învățat
Tot ce știu de la bunicul
Te port în suflet cu iubire și respect
Îți știu filmul vieții tale, să-ți port chipul mai departe e o onoare.
Am strămoașe românce, femei frumoase
Ce se trag de la munte ca niște garoafe
Și poeți ce-au scris volume în linia întâi din război
Faptul că lupt să mai cânt e de la voi.
Știu de unde vin, știu unde mă duc
Știu că mă saluți, știi că te ascult
Și știu că până plec mai am ceva de făcut
Să mă bucur o viață că v-am cunoscut.
Să mă bucur de viață c-așa m-ați crescut
Să fac pași în față câți am de făcut
Să nu uit timpul trecut și să învăț din asta
Și pentru viitor să deschid fereastra.
Să dau cu pace, să am grijă de spirit
Să primesc în dar limpezirea gândirii
Să am puterea firii
Și în suflet să port focul nestins al iubirii, oamenii și locul
meu drag de unde mă trag
Știi că mi-e dor de toate, bunico
Și știi cum o duc, mi-e atât de urât
când nu ești acolo, tu și bunicul.
Dar știu că de undeva primesc semne, e bine
Mă întâlnesc cu oameni dragi, simt că i-ați trimis la mine
Și știu că sunteți aici, în suflet scriși primii
E o romanță de dor pe care plâng trandafirii.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus bunicilor și strămoșilor, exprimând recunoștința pentru valorile transmise și pentru rolul lor în formarea identității artistului. Este o declarație de dragoste și respect față de rădăcinile sale și o promisiune de a onora moștenirea primită.