Înflorită sălcioară
Cu miros de primăvară,
Doar tu cu mireasma ta
Mi-aduci dorul de neica
Și-mi duci gândul la iubit
Peste crângul înverzit.
Sălcioară plângătoare,
Pierdută printre răzoare,
Arde sufletul în mine
Când iau drumul către tine
Și știu că la poala ta
Mă așteaptă dragostea.
Sălcuță verde, rotată,
Peste pământ aplecată,
Cheamă vântul să adie
Să-mi fie bine și mie
Pe pământul umezit
Cu omul drag și iubit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de persoana iubită, folosind imagini ale naturii, în special ale sălciei, ca simbol al amintirilor și al legăturii cu trecutul. Natura devine un confident și un loc de întâlnire simbolic cu dragostea.