Orașul în cadril de mucava
Trăia, înfricoșat, la cinema,
Iar străzile duceau poveri de șoapte
Doar între pauze. La cinci și șapte.
În piața cu celebru nume șvab
Creștea, până la cer, un baobab
Cu fructe cât o casă, cu bodegi
Și trenuri de sidef iuțind prin crengi,
Cu gări albastre-n care stam zâmbind
La străvezii pahare cu absint
Și povesteam din viață, și râdeam
De peștii care ne priveau din geam,
În seara-aceea-n care nori duioși
Au oglindit lătraturi și cocoși
Și medici de zăpezi cu nume șvab
Zăcând lângă bonavi, în baobab.
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș văzut printr-o lentilă onirică, unde un baobab gigantic crește într-o piață, devenind un loc al fanteziei și al amintirilor. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și visare, amestecând elemente urbane cu imagini fantastice.