Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aș pleca mereu pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Și-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mâinii mele.
Lucru lung și monoton
Să te-nviez femeie
Eu bolnav Pygmalion
Hai și umblă Galatee.
Dacă tu ai dispărea
Fir-ar moartea numai viața
Dulcea mea, amara mea
Aș pleca în țarm de gheață.
Să te fac din țurțuri mici
Să te-mbrac în promoroacă
Și apoi să poți să pleci
Ori și unde o să-ți placă.
De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frângeri,
Aș veni la tine-ncet
Să te recompun din îngeri.
Și pe urmă voi pleca,
Umilit și iluzoriu,
Unde este casa mea,
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Și din râsu-mi și din plânsu-mi
Te-aș găsi în sinea mea,
Te-aș clădi din mine însumi.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de dor și pierdere a unei persoane dragi. Vorbitorul își imaginează cum ar încerca să reconstruiască persoana iubită din elemente ale naturii sau chiar din sine, subliniind intensitatea legăturii și impactul devastator al absenței.