Du-mă, fericire, în sus,
Izbește-mi tâmpla de stele,
Lumea mea prelungă și în nesfârșire,
Se face coloană sau altceva
Mult mai înalt și mult mai curând. (x2)
Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
Două culori, ce nu s-au văzut niciodată,
Una foarte jos, întoarsă spre pământ,
Una foarte sus, aproape ruptă
În înfrigurata, neasemuită luptă
A minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o bucurie intensă și o mirare profundă față de existență și de prezența celuilalt. Este o celebrare a conexiunii și a minunii de a fi.