La o margine de lume
Cu zile rele și bune,
Floare mi-s, dar printre străini,
Floare fără rădăcini,
Floare ce nu poate crește
C-o usucă dor și-o pălește.
Mi-i dor de-aici de departe
După frunza ce se zbate,
După muntele-nverzit
Unde doina mi-o-ndulcit
Și nu-i cin’ să-i cânte jalea
C-o plecat privighetoarea.
Și mi-i dor, mi-i tare dor
După leandrul din obor,
După fântâna cu roată,
După maica stând în poartă
S-o aud cum îmi spunea:
„Țucu-te, maica! Fata mea!”.
Mi-i dor și de dor tânjesc
După badea ce-l iubesc
Să trec desculță prin apă
Unde știu că el m-așteaptă,
Mi-i dor de nopți la sălaș,
După Timiș și Caraș,
După casa de sub tei,
După bănățenii mei.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund de casă, de locurile natale și de persoanele dragi lăsate în urmă. Este o evocare a amintirilor frumoase din copilărie și a sentimentului de apartenență.