Carașule-n valea ta
Nu mă cheamă altceva
Numai lunca cu sălcuța
Și dorul de la bădița.
Caraș, nu fi mâniat,
Nu veni învolburat,
Ce vii tulbure și rece,
Badea nu te poate trece.
Ca apa din valea ta
Când se zbate-n vreme rea
Inima-mi zvâcnește-n piept
Când pe badea îl aștept,
Nu mi-i dor de altceva,
De Caraș și de badea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru iubitul ei, asociat cu peisajul familiar al râului Caraș și al luncilor. Relația ei cu natura este strâns legată de sentimentele pentru persoana iubită.