În orașul Poc-în-plic
din ținutul Poc-în-bască
e un lac cât un ibric
și-n ibric: pești, raci și-o broască.
Cum am spus? Cât un ibric?
Eu vă rog să-mi dați iertare.
Lacul despre care zic
e, mă tem, ceva mai mare.
N-aș putea să spun cu cât,
fiindcă n-am cântar, nici sfoară,
dar de intri pân’ la gât
îți rămâne capu-afară.
Cineva n-a priceput?
Să se mute mai în față.
După cum s-a mai văzut,
cine stă acolo, -nvață.
Dar ne-ntoarcem înapoi,
lângă lacul din poveste.
Să rămână între noi:
lac ca ăla nu mai este.
Pe deasupra e rotund
și-n adânc e ger și zloată.
Cine intră prea afund
nu se-neacă dacă-noată.
Dacă, însă, n-a-nvățat,
n-aveți grijă, n-o să piară.
Un sistem automat
face plici! și-l scoate-afară.
după care, din motor,
iscă valuri mari cât casa,
peștii, scoși din somnul lor,
amețiți, îndeasă plasa.
Însă racii fac ce fac –
deși, vai! se-ncurcă-n clește
și când broasca țipă: Oac!
taie plasele cu pește.
Sensul versurilor
Piesa descrie un loc imaginar plin de elemente fantastice și amuzante. Un lac neobișnuit, cu un sistem automat de salvare, devine scena unor întâmplări hazlii cu pești, raci și o broască.