Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună!
Plinului pântec așa îi cânta într-o noapte cu lună.
Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună.
Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună,
Ea mai vedea cum în șa voi sălta împreună
Cu îndrăzneața fecioară-a pământului, brună,
Și-n goana nebună vedea de pe-atunci cum răsună
Tropotul lung și mereu al galopului meu.
Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună,
Și că-s menit să înving veșnicii și genună,
Dar nu știa de pe-atunci că în mine-o să pună
Suflet prea grav și răsunet prea slab, că adună
Abur de vis și de boală ce-ar fi să răpună
Tropotul lung și mereu al galopului meu.
Iată-mă azi înarmat cu acele credinți,
Cu îndârjirea păstrată – cuțit între dinți -,
Dar cu prea multă dorință să vii, să-mi alinți,
Bruna fecioară a păcii adânci și cuminți,
Tropotul lung și mereu al galopului meu.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de destin predeterminat și lupta individului cu moștenirea primită. Protagonistul se confruntă cu așteptările și credințele mamei sale, dar și cu propriile îndoieli și dorințe.
