Nu-i întâmplare să te naști în Ardeal
Cu mâinile arse, bătucite de muncă
Tata își ară amurgul pe deal
Plugul lui taie brazda adâncă.
Nu-i întâmplare să te naști în Ardeal.
Plânși ochii mamei stau să-l petreacă
Pruncul prin ierburi aleargă flămând
Nu se mai satură Doamne de joacă
Un nai se-aude din ceruri plângând.
Nu-i întâmplare să te naști în Ardeal.
Arde o rugă în clopote seara
Lasă-mă, Doamne, să mor în Ardeal
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de apartenență și dragoste față de Ardeal, subliniind legătura strânsă cu pământul și tradițiile locale. Versurile evocă imagini ale vieții rurale, ale muncii grele și ale legăturilor familiale, culminând cu dorința de a-și găsi sfârșitul pe aceste meleaguri.