Până acum știam de îmblânzitorii de șerpi
care cântând din fluier făceau cobrele să se ridice
din amfore de lut ondulându-și corpul în aer,
știam și de îmblânzitorii de flăcări
care făceau flăcările să coboare din clopotele bisericilor mute,
pentru ca apoi să dispară sâsâind în haos,
știam de îmblânzitorii de scorpioni
și de îmblânzitorii de tarantule,
dar și de îmblânzitorii de zodii,
ce făceau să se configureze astrele pe cer
în funcție de liniile din palmă,
știam de îmblânzitorii de fulger și de trăsnet,
ce prezentau numere de senzație
la Samarkand și Mecca,
dar iată că acum au apărut și îmblânzitorii de viruși,
ființe stranii, ce au doar corp, dar nu și umbră,
care prin simpla fluturare de mâini
– obișnuiesc să dirijeze coruri –
îmblânzesc virușii, determinându-i să iasă din trupurile noastre
contorsionate de teama morții și să se retragă,
în vreme de război, în eprubete.
Curând vor apărea însă și îmblânzitorii de războaie,
la al căror cântec, gloanțele pornite
și ghiulele tunurilor și rachetele balistice,
se vor întoarce la locul lor de obârșie,
așteptând un moment potrivit, o nouă conflagrație,
pentru a se repezi asupra lumii,
cu asupra de măsură.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a îmblânzi forțe distructive, de la elemente naturale la războaie și viruși. Sugerează că, deși aceste forțe pot fi temporar controlate, ele așteaptă mereu momentul potrivit pentru a se dezlănțui din nou.