Neoficial, muzica albă.
Din ’05 și până acum bagă bine la cap
Că sunt o grămadă de ani de când tot fac rap.
Am și analizat multe trupe care vor
Să apară, să-i vadă și pe ei lumea la televizor.
Myband-ul ăla-i full de cocalari
Și de prea puține voci și adevărate talente.
Unii se trezesc într-o dimineață și-și spun:
„Vreau să cânt, mi se pare că sunt tare să mor nebun!”
Talentele adevărate vin din sărăcie,
Tre’ să ai suflet bun să pui viața ta pe hârtie.
Muzica neagră e născută din sărăcie,
Noi am făcut-o albă, că și la noi sunt talente.
Spune din inimă tot ce ai, că mulți au fost așa,
Dacă aș putea, aș scoate la lumină generația mea.
Sunt mulți care au nevoie de ajutor
Și multe voci foarte bune care se sting ușor.
Dacă nu simți, nu mai cânta
Și nu mai minți lumea,
Mai bine dă o mână la generația mea,
Că mai târziu poate și noi te vom ajuta }x2.
De ce lumea se schimbă, asta n-am înțeles
Și de ce unii, care i-am ajutat, joacă pervers.
Dacă cineva vă întreabă de unde ați plecat,
Să le spuneți: „Păi, Neoficial ne-a ajutat!”
Am ajutat atâția și atâția și nici măcar
Nu mă salută când mă văd pe stradă, ce penal!
Acum v-ați dat cu alții și ați uitat
De cel ce v-a ajutat, să faceți texte v-a învățat.
Nu aveți ce să spuneți despre mine,
Pentru că mi-am pus inima și sufletul în fiecare piesă.
Așa că tu, cel ce mă bârfești, stai liniștit,
Că n-o să pun altceva decât suflet pe bit.
Și dacă o să ajut exact unde mi-am propus,
O să m****s pe toți care m-au privit de sus.
Și să-ți mai spun că orice s-ar întâmpla,
Pe străzi mă vezi găsit pe aici, prin Brăila.
Dacă nu simți, nu mai cânta
Și nu mai minți lumea,
Mai bine dă o mână la generația mea,
Că mai târziu poate și noi te vom ajuta }x2.
Tuuu, nu vorbi dacă nu știi
Ce vezi pe stradă zi de zi.
Nu vorbi dacă nu știi,
Heii și-ai să vezi că nu e așa,
Lumea e împotriva ta,
Tot nu ține de tine că toți
Se vor schimbaaaa…
Dacă nu simți, nu mai cânta
Și nu mai minți lumeaaa,
Mai bine dă o mână la generația mea,
Că mai târziu poate și noi te vom ajuta }x2
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea artistului față de lipsa de recunoștință a celor pe care i-a ajutat și dorința de a sprijini noua generație de talente. El subliniază importanța sincerității și a autenticității în muzică, criticând superficialitatea și lipsa de talent.