A fost odată ca niciodată
un uriaș cu ochi albaștri
îndrăgostit de o femeie mărunțică.
Ea visa să aibă o căsuță foarte mică
cu o grădină sub fereastră
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
Dar uriașul, cu mâinile lui de uriaș
menite să înalțe un întreg oraș,
nu putea construi visul femeii,
adică, o căsuță foarte mică
cu o grădină sub fereastră
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
Iar într-o zi când soarele-a apus,
ea ochilor albaștri le-a spus
„Rămâneți cu bine!”
Căci a venit unul cu avere și stare
și a dus-o pe femeia mărunțică
la visul ei, adică
la o căsuță foarte mică,
cu o grădină sub fereastră
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
De atunci uriașul e singur pe lume,
singur de tot,
dar și-a dat seama
că dragostea lui de uriaș
menită să înalțe un întreg oraș,
nu ar fi putut încăpea
într-o căsuță foarte mică
cu o grădină sub fereastră,
și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.
Deci a fost odată ca niciodată
un uriaș cu ochi albaștri
îndrăgostit de o femeie mărunțică.
Femeia… visa.
Sensul versurilor
Piesa descrie povestea unui uriaș îndrăgostit de o femeie mică, al cărei vis era o căsuță cu o grădină plină de caprifoi. Uriașul realizează că dragostea lui nu poate încăpea în visul ei simplu, iar femeia alege pe altcineva care îi poate oferi acea viață, lăsându-l singur.