Narcotic – Paranoia

Strofa 1.
Cu ochii-n becu stins
Privesc la ce vedeam odată
Într-o lume ce de mult
Parcă s-a lăsat uitată
Alerg singur printre amintiri
De ce te miri?
Când mă vezi că nu mă văd
Și mă regăsesc doar în priviri
Am ochii tulburi, privirea-n jos
Și mă întreb de ce mă întreb
Prea multe lucruri fără rost
Am nopții în spate
Și zile în față
Aș putea să am și-o viață
Dar prefer să mă fac varză
Cu toate astea mă simt perfect
Precum un antidot utilizat dar fără efect
Și zile-mi trec și nopți mai vin
Și deși sunt fericit
Parcă încep să mă deprim
Și mă enervez și mă deprim
Și mă descarc da’ nu-mi revin
Și mă privesc dar nu mă văd
Cu ochii plini de lacrimi râd
Și n-am putut dar aș fi vrut
Vreau să vorbesc dar rămân mut
Nu vreau nimic din ce-am avut
N-am viitor dar am trecut
Când unii plâng fără lacrimi
Alții doar în gând mai râd
Și se fac că nu mai văd timpul
Pe lângă ei trecând
Cu ochi-n ceas mereu
Detestând orice minut trecut
Vad c-au dormit continuu
Dar n-au mai visat de mult
Zece mii de gânduri într-un gram de fericire
Poți trăi intens o clipă
Și să mori o veșnicie
Poți s-o iei pe scurtături
Când crezi că viața e prea lungă
Poți să te naști în timp de-o oră
Și să mori într-o secundă.

Refren x 2:
Mi-am tras norocul la sorți
Nu mi-a picat, ce ghinion!
Că n-am putut să-i dau șpagă
S-am norocul tuturor
Și d-aia mor că nu pot
Să trăiesc așa cum îmi e voia
Și nu știu sigur dacă am dat sau nu
În paranoia.

Strofa 2
Orice pact din start trădat
De-un adevăr denaturat
Plecat din cap și nu din suflet
Te face doar pe loc uitat
Și vrei să pleci, nu poți să mergi
Și te prefaci că nu înțelegi
Că ți-ai scris singur până acum
Tot ce de acum încerci să ștergi
Și ai spus multe într-un sfârșit
Însă puțini te-au auzit
Dar mai puțini au înțeles
Orice început e un sfârșit
Al tău, al lor, a tot ce-a fost
Și multe lucruri fără rost
Țin acum capul de afiș
Dintr-un trecut victorios
Mereu, adesea, uneori
Cauți deșert, găsești comori
Dezamăgit că ești fericit
Cu prea puțin dintr-un nimic
Ai vrea să poți să vrei mai mult
Puteai să știi dar n-ai știut
Acum alergi da’ stând pe loc
Ce ghinion că ai noroc
Să n-ai noroc de oameni buni
Și să renunți când încă înduri
Să te rogi când încă înjuri
Muncești corect dar încă furi
Dormi inconștient
Ești un întreg doar din frânturi
Și te trezești că îți tărăști gândurile
Printre tărâțuri
D-aia urăști ziua de mâine
Dar te bucuri că-i azi
Într-un final sperând să urci
Te mulțumești numai să cazi
Și îți arzi speranțe, vise
Panicat rulând ceva
Cu gândul disperat c-ai vrea
Să te trezești altcineva.

Refren x 2:
Mi-am tras norocul la sorți
Nu mi-a picat, ce ghinion!
Că n-am putut să-i dau șpagă
S-am norocul tuturor
Și d-aia mor că nu pot
Să trăiesc așa cum îmi e voia
Și nu știu sigur dacă am dat sau nu
În paranoia.

Strofa 3:
Vreau să mă împac cu gândul
Căci m-am pus rău cu celelalte
Nu prin fapte sau prin vorbe
Ci prin zâmbete deșarte
Căci mai departe-i mai aproape
De ceea ce vedem cât mai departe
Și din viață naștem moarte
Când unirea ne desparte
Când te distrezi plictisit
Agonisești ce-ai irosit
Folosești fără folos
Orice chiar dacă n-ai nimic
Și vrei să mori dar crezi
Că-i prea puțin să uiți de suferința
Nu poți să faci recurs
Când viața îți dictează o sentință
Poți să-ți iei gândul de la gânduri
Să te apuci să f**i în rânduri
Să faci praf mii de idei
Să-i dezgropi pe cei din scânduri
Să-i ridici pe cei de jos
Să nu mai fii cum ai mai fost
Să-ți cauți un rost în viață
Doar ca să vezi că n-are rost.

Refren x 2:
Mi-am tras norocul la sorți
Nu mi-a picat, ce ghinion!
Că n-am putut să-i dau șpagă
S-am norocul tuturor
Și d-aia mor că nu pot
Să trăiesc așa cum îmi e voia
Și nu știu sigur dacă am dat sau nu
În paranoia.