Momentul „prea târziu pentru mulți” e prielnic,
Aventurii mentale cu calități de dietetic,
Hrănești spirit, crești lucid, infinit sau veșnic,
Un prototip țintit de toți, simțit doar de cel puternic,
Găsit sub diverse forme în top 3 dorințe arzânde,
Fericire, satisfacție, succes, împlinire, izbânzi,
Dacă-i prea mult pentru tine, va fi destul pentru alții,
Să transform aburi de rușine-n vlăstari de civilizații,
Nu-i loc de combinații, că-i nevoie de spații,
Și la mine-n cap e plin ca pliantu’ cu destinații,
Turistice, am subliniat ca să elimin riscurile,
De a fi acuzat de incoerență pe-aici pe unde piscurile,
Abia că-mi vin la călcâi, da’ nu-i caz de nas pe sus,
Că doar plutesc în liniștea nopții care m-a adus,
În prag de etalare, peste orice-așteptare,
A pasiunii pentru sportul minții tratat ca invitat de onoare.
Ref:
De te-ai pierdut în conținut, mai e mult pan’ la esență,
Cam cât ai străbate la pas, mii de ani de existență,
Idei clădite-n beznă, deschid ochiu’ minții,
Puterea imaginației desăvârșește ambiții.
De când albu’ e simbol al clarviziunii mă gândeam,
Că-s destui boi de soi, „vreau de la tine tot ce n-am”,
Ce s-ar arunca-n var măcar să prindă culoare,
Ca la 6 din 49 cea mai absurd-arătare,
De-o iei ca pe-o zicătoare, hai să-mi ghicești pe 4 scânduri,
Fix în scris, post mortem, cât ți-a luat să crapi în rânduri,
Micționând pe titluri, inaugurez ținuturi,
În care frecvența rimei nu-ți permite să te scuturi,
Degeaba-ți fluturi gândirea diformă-n păreri,
Pe subiecte departe de orice-ai putea tu să speri,
Nici nu știi ce-mi ceri, când mă provoci să nu-ți dau de-ales,
Și să te abandonez în postura de-a fi violat la nesfârșit de interes,
Când te supunem testului cu enunțiometru,
Practic îți scoatem teoriile din reflex cu buchetu’,
Îți prezentăm cvartetu’, ce-ți fisurează parchetul’,
Forța lingvistică, intelectu’, echilibru’, și-argumentu’.
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea cunoașterii și a esenței vieții. Versurile îndeamnă la introspecție și la dezvoltarea personală, subliniind importanța imaginației și a ambiției.