Mi-ai spus să nu cred nimic
Din tot ce se spune,
Din tot ce nu voiai să ştiu;
Mi-ai spus că visele sunt urme,
Doar un praf de stele –
Gânduri ce mor prea târziu.
Mi-ai dat cuvânt învelit în ură,
Sămânţă de crudă minciună,
Totul în jur e gri.
M-ai condus încet de mână
Cu paşi măsuraţi de furtună,
Să pierd din tot ce-aş fi.
Ref.
Să poţi să frângi ce-a mai rămas din mine,
Să pier ca un strop de ploaie-ntr-un pahar,
Să poţi să stingi şi soarele din mine,
Să mă-mprăştii în universul tău neclar.
Păşind uşor peste lume
M-ai tras după tine,
Fără să-mi laşi loc să respir.
M-ai făcut să cred în tine,
Să las tot ce ştiu în urmă,
Să cad.
Acum mă calci în picioare,
Ca pe o umbră
Ascunsă de un nor;
Mi-ai arătat că viaţa-i ură,
Că tot ce simt e minciună,
Să poţi să mă frângi mai uşor.
Ref. x2
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație toxică în care naratorul a fost manipulat și deziluzionat. Persoana iubită l-a făcut să renunțe la sine și să creadă în minciuni, lăsându-l distrus și fără speranță.