Morbid – La Priveghiul Lui Mâine

Sunt fiul luminilor, am rămas orfan.
Am crescut alungat din beznă în beznă, în zadar
Am căutat să ies, ușa era ferecată,
Am căutat cheia, dar ea n-a existat niciodată.
Și în obscuritatea mea ermetică, polară
M-a-ncălzit doar o ființa ce nici măcar nu-i reală
Un vechi prieten, Mâine se numea,
Atâtea palme, numai mâna lui mă mângâia.
Și Mâine-avea un frate vitreg pe nume Ieri,
O bestie de oțel ce mă trăgea după el
Mă sfâșia cu sete, se hrănea cu spleen-ul meu
Cu ultima strigare-l blestemam pe Prometeu.
Dar Mâine din distanță mă striga, mă-ncuraja
„Rezistă, Suflet Mort, într-o zi vei învia”
„De ce-ntr-o zi? Cât mai aștept răbdător?”
Dar nu mă-ndoiam, spuneam „Mâine e nemuritor”.
Ce ironie.. Astăzi a sosit,
Mă găsește indoliat lângă un hoit schimonosit.
Ai ghicit, Mâine e răposatul
Să nu se odihnească, nu-i fie iertat păcatul!.
Din distanță mi-arunca firmituri de amăgiri,
Îmi promitea că în nisip va planta trandafiri.
Pe cine să plâng acum? Nu mi-ai fost prieten niciodată,
Te căutam pe lumea asta când tu erai pe cealaltă.
Și m-am oprit, temporal lepădat
Ieri m-ajunge din urmă, nici nu mai încerc să scap
Și-mi amintesc ce mi-am promis de când eram copii
„Dacă Mâine va muri, eu astăzi voi muri.”