Când și cel mai luminat om are stofă de călău,
Când binele ce-l cauți, meriți să nu fie al tău,
Când omenirea-i trasă în cel mai adânc hău,
Eu muncesc, privesc în jur, și mă bucur de tot ce-i rău.
Când și cel mai luminat om are stofă de călău,
Când binele ce-l cauți, meriți să nu fie al tău,
Când omenirea-i trasă în cel mai adânc hău,
Eu muncesc, privesc în jur, și mă bucur de tot ce-i rău.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un cinism profund față de lume și omenire. În ciuda faptului că există rău și nedreptate, naratorul alege să muncească și să găsească bucurie chiar și în aceste circumstanțe negative. Este o perspectivă întunecată, dar și o formă de adaptare și supraviețuire.