Intro:
Și atunci i-am condamnat pe toți la moarte..
Strofa I:
Inocența-i o târfă legată, sălbatic violată
În beciul rațiunii, n-are scăpare, nu-i nicio poartă
Poți să cauți vinovați, să-ncerci să o răzbuni
Baftă, fraiere, te aștept lângă mine, la nebuni
Eu n-am simțit mângâieri calde, numai lovituri de foc
N-am auzit șoapte blânde, numai urlete și-n loc
Să privesc înainte spre-un viitor senin
Am închis ochii, și-am transformat trecutul în venin
C-am refuzat să fiu sclavul propriei conștiințe
Vedeam dorințe, trecând în neființe
Coșmarul altuia, devenea visul meu
Acum, norul ce bloca soarele, eram chiar eu
Pierdusem prea mult sânge, și timpul se scurgea
Și să-mi doneze un strop măcar, nimeni nu se-oferea
Așa că l-am luat singur, ce mai suferea
Când îi tăiam venele, și încă se zbătea.
Refren X2:
În lipsa luminii (Mi-e-n beznă sufletul)
Mi-ard încet plămânii (O, Doamne, arde rău).
Strofa II:
Infernu-i clădit pe ruina Paradisului
Moartea visului dă viață nemesisului
Proscrisului, dă-i darul scrisului
Să-i îndulcesti șederea, în sânul abislui
Iubirea presupune sacrificii, se spunea
Eu sacrific din ură, pe cei ce-mi sting lumina
Dar cumva, poate voi regreta
O eternitate, că mi-am compromis veșnicia
O să mă omor, când eu cel de acum voi fi mort
Când n-o să mai am forță, cămașa s-o port
Și în acel moment, cu ultima suflare
Vă las în beznă, suflându-vă-n lumânare
E vina ta, nu te iert, e vina mea, nu-mi cer iertare
Văd umbrele, se țin de mine, de parcă ar fi soare
Dar nu-ncap în discuții, norii negri stau în cale
‘s pe culmile disperării, și mă duc la vale.
Refren X2:
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de depresie și disperare, cauzată de traume și lipsa de speranță. Naratorul se simte captiv într-un ciclu de suferință, refuzând să se conformeze și alegând să se autodistrugă și să răspândească întunericul în jur.