Strofă:
M-am născut din scrâșnitul dinților și pumnii strânși
Ce-ar fi zdrobit capete, de dragul ochilor plânși
Și-n urletele astupate înainte de somn
Din neputința de-a accepta ideea că sunt om
Și-aș fi rupt cu dinții din carnea de șobolan
Ce îndrăznea a mișuna prin lume, fără voia mea
La rândul meu, eram un parazit
Dar simțeam că sunt singurul parazit îndreptățit
Și privesc furtuna, c-o nostalgie bolnavă
Mi-e dor să se rupă cerul, din rană să-i curgă otravă
Iar eu, să mă prefac că orice tunet auzit
E o voce ce-mi promite că m-apropii de sfârșit
Am crescut, da, am crescut atât de mult
Încât nu mă mai întreb: cine și de ce sunt?
Visam la război, doar ca să am ce câștiga
Acum, vreau pace, ca să am ce tulbura.
Outro:
Scoate-mă de aici X7
Da, scoate-mă de aici
Sensul versurilor
Piesa explorează o luptă interioară intensă, o senzație de dezumanizare și o nostalgie pentru vremuri mai tulburi. Naratorul exprimă dorința de a evada dintr-o stare prezentă de apatie, după ce inițial a căutat conflictul.