Toți vechii prieteni s-au mutat în vile
Doar mama stă-n micul cartier
În casa ei cu amintiri umile
Având în loc de acoperiș, un cer.
Ea doarme-ntr-un pat proptit pe stele
Și stelele-s picioarele de pat,
Trece stafia tinereții mele
Peste acoperișul înstelat.
Zice ”ce faci tu, iedule, departe? ”
Și nu-i mai vine somnul și-i târziu
În camera îngustă, cât o carte
Scrisă de un poet, odată, viu.
Mai dorm acasă, uneori, când ninge,
Răpus și ostenit ca un soldat,
Dar vișinul din curte mă respinge
Și stelele sar toate de sub pat…
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a distanței create între protagonist și originile sale. Amintirile despre mama și casa copilăriei sunt idealizate, dar și marcate de un sentiment de pierdere și respingere.