Mi se arată mama-n somn,
Numai în somn mi se arată
Cu fața ca o aripă de lebădă
De veghe târzie-ncercănată. Zice:
„Ce faci tu, suflet al meu, puiule?
Te aud noaptea umblând și-mi pare
Că cineva stoarce deasupra mea
Luna ca pe o lacrimă mare”.
Nu știu ce să-i răspund,
O durere adâncă mă face de piatră, de lemn.
O pasăre lovită de-ntuneric
Mi se lovește de fereastră ca un semn.
Zice mama:
“Nu ești tu, unde ești tu, iedule,
Ochii tăi verzi de ce s-au întunecat?
Toată noaptea te cântă privighetorile
Din gușa-n care durerile lumii se zbat. ”.
Nu știu ce să-i răspund, sunt surd de spaimă
Și e atât de aproape de răsuflarea mea
Ca o statuie ireală de sticlă
Prin care ochii mei nu pot vedea…
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și suferința cauzate de pierderea mamei. Protagonistul o vede doar în vis, iar dialogul lor revelează o stare de confuzie, durere și incapacitate de a comunica eficient.