Întunericul, Doamne, întunericul pe ochii larg
deschiși, care ar trebui să vadă, și care
ar trebui să răsfrângă ceea ce este în jur, adevărat,
fals. – și cu mâinile întinse. Beznă.
Adică nimic. Mergând cu mâinile întinse
într-un gol, unde nu există mișcare. – doar că
să-ți lași bezna aceasta pe față – nimicul
așteptând, veșted, în jur – și mergi.
Fără să mergi, fără să mergi – un timp care nu mai e timp.
Și la urmă, cineva aprinde lumina. A fost numai o glumă.
În jurul tău sunt obiectele la fel de adevărate,
și ochii văd acum – și mâinile, le-ai putea
întinde, să atingi unul sau altul din lucrurile
din jurul tău.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema incertitudinii și a percepției distorsionate, similară cu jocul de-a baba oarba. Descrie senzația de dezorientare și căutare în întuneric, urmată de revelația că totul a fost doar o iluzie, odată cu reapariția luminii.