(În sprijinul profesorului de limbă română care cere mai multe ore de predare pe săptămână).
Vara însoțește elevii la atelierul mecanic,
toamna numără rândurile de porumb,
iarna zvârle zăpada din fața școlii,
primăvara cântă la căminul cultural,
mărețul, timidul profesor de limbă română,
muncitor calificat în uzinele Sadoveanu și Tudor Arghezi
printre rigle și logaritmi,
printre fierăstraie și strunguri,
își face și el loc într-o salopetă ușoară de cuvinte
și abia apucă să învețe copiii că H2O
se numea pe vremea străbunilor apă,
că-i firesc să spui bună ziua și nu radical din 14,
apoi să-i explice elevului Bujie Ion
că H. P. B. nu-i o întreprindere oarecare,
ci chiar Hortensia Papadat-Bengescu,
că noi n-am avut timp să ridicăm piramide
și ne-am îngropat faraonii în folclor,
că limba română e inoxidabilă.. Stop!
.. și din nou H2O, radical din 14,
H. P. B.,
fiindcă ora de limba română s-a și terminat
și abia peste o săptămână ne vom mai vorbi.
Sensul versurilor
Piesa omagiază profesorul de limba română, un erou modest care luptă să transmită cunoștințe într-un sistem sufocat de constrângeri. Evidențiază importanța limbii și a culturii naționale într-o lume modernă, adesea superficială.