De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș,
desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic,
m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj
ce s-a desprins câinește-n Paris din lanțul trofic.
Sfidând miriapodul aș inventa din nou
scaunul simplității compus din trei picioare,
ca boul aș da buzna-n pășunea din tablou
cât domnul Grigorescu-și învârte o țigare.
și-aș rumega trifoiul până la vernisaj
când critici de renume m-or cântări cu ochii
și poate dintr-o lipsă totală de curaj
m-aș însura, spre seară, cu fata grasă-a popii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o evadare imaginară într-o viață simplă, rurală, ca o formă de refugiu din complexitatea și catastrofele lumii moderne. Naratorul își imaginează o viață idilică la țară, dar este constrâns de lipsa de curaj și se vede obligat să se conformeze așteptărilor sociale.