Frățioare vânt, tu frate
Ce bați veacul fără moarte
Ia-mi secunda ce mă ține
Fără moarte și pe mine
Ziua dorul mă omoară
Greu ca pietrele de moară
Iară noapte mă învie
Cu flori mari de insomnie.
(refren) :
Hai dă-mi calul să ajung unde-am fost odată prunc
Să beau apă de băut, unde maica m-a născut
Numai vreo 3 zile să mă duc și-apoi
Voi veni la tine, frate înapoi.
Dorul-n mine taie lemne
Și mereu îmi face semne
Să urc iarăși la pridvoare
Și să-i bat în geam c-o floare
Să arunc doar o privire
Unde taică-meu ca mire
A pus mâna pe himera,
Cu lumea la butoniera.
(refren) :
Hai dă-mi calul să ajung unde-am fost odată prunc
Să beau apă de băut, unde maica m-a născut
Numai vreo 3 zile să mă duc și-apoi
Voi veni la tine, frate înapoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru trecut și copilărie, idealizând viața simplă de la țară și legătura cu natura. Naratorul își dorește să se întoarcă la origini, măcar pentru scurt timp, pentru a regăsi pacea și liniștea pierdută.