Mi-a venit vremea să mor
Pe brațele cui mi-i dor,
Mi-a venit vremea să joc
Pe brațele cui mi-i drag,
Ies afară, bate-un vânt,
M-aude badea plângând,
Plâng de dor și ard în pară
C-am un foc la inimioară.
Bădița m-a auzit,
Fuga la mine-a venit:
– Ce să-ți dau eu, Mărioară,
Să te lecuiesc de boală?
Mure negre-n miezul iernii,
Sloi de gheață-n toiul verii,
Mărioară, poți muri
Că de-aistea n-oi găsi.
Busuioc și garofiță,
– Cum nu te pricepi, bădiță?
Mure negre-s ochii tăi
Să mă lecuiesc cu ei,
Sloi de gheață-i gura ta
Vino și m-ai săruta,
Asta-i toată boala mea
Vino și m-ai vindeca!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a muri în brațele persoanei iubite și descrie o boală metaforică, unde leacul este reprezentat de gesturile și afecțiunea celui drag. Reflecția asupra efemerității vieții și intensitatea sentimentelor sunt teme centrale.