Floare albă ca bobocul, lume, dragă lume,
Mi-a pierdut mama norocul, lume, dragă lume,
Nu l-a prins cu cingătoarea, dor și-amar,
L-a zvârlit cu scăldătoarea, dor și-amar,
De necaz și supărare, dor și-amar,
Mi-a dat ce-a iubit mai tare, dor și-amar,
Floare albă ca bobocul, lume dragă,
Mi-a pierdut mama norocul, lume dragă!
Mi-a dat glas și chip frumos, lume, dragă lume,
Dar de ele ce folos, lume, dragă lume?!
Glasul cântă și doinește, dor și-amar,
Tot după noroc tânjește, dor și-amar,
Chipu-ncet se veștejește, dor și-amar,
Iar eu tot mai trag nădejde, dor și-amar,
Floare albă ca bobocul, lume dragă,
Mi-a pierdut mama norocul, lume dragă!
C-o veni și ziua-n care, lume, dragă lume,
Să-mi iasă norocu-n cale, lume, dragă lume,
Ce folos că am de toate, dor și-amar?!
Inima pustie-mi bate, dor și-amar,
Intru-n casă, noaptea-i neagră, dor și-amar,
Cine-aș vrea nu-mi spune dragă, dor și-amar,
Floare albă ca bobocul, lume dragă,
Mi-a pierdut mama norocul, lume dragă!
Văd afară zi senină, lume, dragă lume,
Cine-aș vrea n-o să mai vină, lume, dragă lume,
Norocul pierdut odată, lume dragă,
Nu-l mai găsești viața toată, lume dragă,
Dar nu-mi lăcrimează fața, lume dragă,
Că prea dragă-mi este viața, lume dragă,
Și mă iau cu cântecul, lume dragă,
Ca să-mi alin sufletul, lume dragă,
Și cânt, lume, pentru tine, lume dragă,
Toată dragostea din mine, lume dragă!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul profund pentru pierderea norocului, un sentiment transmis din generație în generație. În ciuda frumuseții și a talentului, sufletul tânjește după ceva ce lipsește, iar speranța într-o schimbare este singura alinare.